joi, 22 noiembrie 2007

Despre rabdare

Rabdarea-capacitatea de a supune porniri firesti in chip rational in scopul obtinerii unor avantaje mai mari.

i)Asteptatul presupune inainte de toate rabdare. Cu cat astepti mai mult cu atat ai nevoie de mai multa rabdare. Dar sunt situatii in care se ating niste limite pe care le simt ca depasesc marginile suportabilului, imi inunda intrega constiinta si toate sentimentele sunt injugate si jucate de o disperare care matura si bantuie intreaga mea fiinta. Si atunci ma intreb cum functioneaza rabdarea pentru ca desi in accesele de disperare o vad de mult pierduta in urma sau chiar deloc, rezultatul final si invariabil de altfel este ca revin la ea si incerc s-o ocrotesc, s-o alimentez in chipuri cat mai fanteziste, dar sa nu o pierd.
Rabdarea nu este un dat care se manifesta in mod constant. Ba mai mult, ea are initial, caracteristicile unui obiect fizic: este uzabila, consumabila, iar stocul initial este calibrat la dimensiunile estimate ale evenimentului caruia trebuie sa-i faca fata. In cazul in care evenimentul vizat nu depaseste anumite limite ale “normalitatii” si bunului simt, rabdarea se va consuma in mod uniform. Nu apar probleme.
In momentul in care aceste limite mana omul pe cai straine naturii umane, rabdarea apare in toate culorile curcubeului. Formele ei de manifestare sunt extreme de variate.
Cum spuneam, rabdarea lucreaza cu segmente, cu termeni limita. Cand aceste segmente ii sunt la indemana-nu apar probleme. Cand insa limita este undeva departe, apare un joc ce consta in tronsonarea segmentului initial in mai multe segmente, astfel incat o bucata mare ce nu poate fi consumata dintr-o imbucatura, este transformata in mai multe imbucaturi mici-si savurata daca se poate!?-pofta buna!
Mecanismul ascuns al acestui procedeu consta in a da activitate continua mintii si de a nu-I suspenda activitatea pana la un moment indepartat, pentru ca atunci va fi coplesita de simtamantul infinitatii timpului, ci de a o tine continuu in stare “de veghe”.
In acest inca fericit caz, omul poate iesi din aceasta incercare nemarcat psihic. Daca insa lipsesc elementele care pot constitui termeni intermediari reali, situatia se complica-omul se va agata totdeauna de niste termeni intermediari iar daca ei nu exista in mod obiectiv, vor fi creati fictiv. Nu asta e problema. Ea consta in posibilitatea ca acesti termeni sa nu fie veridici, adica sa nu poata domina temporal termenul final. Este cazul in care rabdarea inregistreaza fluctuatii enorme in functie de punctul la care ea se raporteaza.

ii)Dar ce mai inseamna a avea rabdare? Inseamna a putea rabda, adica a indura vitregii, a duce “una si alta”. In cazul inceput: timpul.
Dar acest mod de intelegere a rabdarii creeaza o relatie de opozitie: pe de-o parte cel care rabda, pe de alta parte timpul-factorul care ma copleseste si ma aduce in situatia de “a rabda”.Asadar timpul este dusmanul impotriva caruia lupt tocmai cu rabdarea (ca arma) in intelesul ei din prima parte.

Viata ca asteptare rabdatoare a mortii?
Implica tronsonarea dar nu si obtinerea unor avantaje mai mari. De fapt intrebarea suporta un raspuns afirmativ in acceptiunea a 2-a a cuvantului.
Pentru ca altfel rabdarea apare odata cu nerabdarea.Avantajul scontat este asteptat cu nerabdare, asadar se afla fata in fata efervescenta unui spirit cu ceea ce ii apare drept exasperanta lentoare a timpului. Termenul mediu al acestei relatii conflictuale este rabdarea, intrucat, asa cum aratam ea lucreaza si cu timpul si cu spiritul (prin tronsonare).

De fapt care este diferenta dintre cele doua intelesuri ale rabdarii? Cred ca au aceeasi aplicabilitate, diferenta de sens fiind una de viziune:
-daca in primul inteles este urmarit avantajul
-in al doilea sens nu se urmareste nimic
Este diferenta dintre o atitudine optimista si una resemnata.
In primul inteles rabdarea are un sens constructiv, corespunde unei vieti “normale”, desfasurata in succesiunea limita de atins-limita de depasit. Rabdarea aici este in definitiv un atribut al ratiunii: este rabdarea parcurgerii unei etape limita de atins-limita de depasit esentiala in lantul etapelor, cu constiinta esentialitatii ei.
In al doile sens, rabdarea este mai degraba atributul prostiei, lasitatii. Nu mai este nimic de asteptat, nu mai este nici o limita de atins si totusi rabzi. Este prostia nediscernerii inutilitatii rabdarii, este lasitatea neasumarii revoltei.

Romanii sub comunism au fost rabdatori. Polonezii prin “Solidaritatea”-nu prea.

Don quijotism: sa te revolti impotriva mortii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu