Despre nemurire

Sfantul Antonie in « Invataturi despre viata morala » : « Om se numeste sau cel rational, sau cel ce ingaduie sa fie indreptat. Cel ce nu poate fi indreptat este neom, caci aceasta se afla numai la neoameni. Iar de unii ca acestia trebuie sa fugim, caci celor ce traiesc laolalta cu pacatul nu li se ingaduie sa se afle niciodata printre cei nemuritori ».
Dar daca lumea in care traim este in esenta cazuta ? Daca prin pacatul originar lumea in care traim este una pacatoasa, sau daca, precum la Platon, traim intr-o lume imperfecta a Multiplului, chiar traind virtuos, traim intr-o lume inseparabila de pacat, intr-o lume in care virtutea nu poate fi perfecta, ci ea se recunoaste ca preponderenta asupra viciului, atunci textul Safantului parinte poate fi citit in sens platonician : nemurirea nu tine de lumea sublunara.

Nemurirea nu tine de lumea sublunara ! Adica eu nu pot trai vesnic ! Revin la Eugen Ionescu : ce scandal sa nu pot trai vesnic. Daca toate trec, daca totul dispare, atunci ce rosta mai au toate faptele, toti oamenii, toate lucrurile ? Nici unul !
Ce frumos o spune Papini : « Aici e ingropat un om care n-a putut sa devina Dumnezeu ! »
Cata omenire s-a dus pe apa sambetei neputand sa devina Dumnezeu !

Nu am dreptate spunand toate astea. Dar si ele sunt parte din joc.

A sta si a te minuna !